Vizita ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Domnul Vladimir BOLEA

28.11.2022
CMVEABratuseni
Pe data de 23.11.2022, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Domnul Vladimir BOLEA împreună cu secretarul de stat al MAIA, Domnul Iurie SCRIPNIC, Dnul Valentin Roșca, șef Direcție Politici în sectorul Zootehnic au vizitat în cadrul unei vizite de lucru Colegiul de Medicină Veterinară și Economie Agrară din Brătușeni. Oficialii au avut întâlniri cu managementul instituției, corpul didactic și elevii. Totodată, au vizitat sălile de studii, laboratoarele, căminul, depozitele furajere și terenurile agricole gestionate de colegiu. A fost stabilit un proiect de perspectivă pentru crearea unui Centru de extensiune rurală în domeniul Zootehniei.
Oaspeții au fost plăcut surprinși de asigurarea tehnico-materială și metodică a Colegiului și în comun cu reprezentanții Proiectului „Agricultura competitivă în Moldova” #MACP, au evaluat oportunitățile investiționale ale instituției, ca ulterior să fie lansat un proiect menit să sprijine eforturile colegiului, în vederea îmbunătățirii condițiilor de studii și asigurării continuității actului de predare-învățare.
Ar putea fi o imagine cu 7 persoane şi persoane în picioare
Ar putea fi o imagine cu 13 persoane şi persoane în picioare
Ar putea fi o imagine cu 4 persoane şi persoane în picioare
Ar putea fi o imagine cu 8 persoane şi persoane în picioare
Ar putea fi o imagine cu 7 persoane, persoane în picioare şi interior
Ar putea fi o imagine cu 13 persoane şi persoane în picioare